Consumul de droguri în România nu este incriminat, acest lucru se datorează protecției juridice pe care o acordă statul celor care suferă de dependență. Cu toate acestea, o serie de alte acțiuni intră în domeniul legilor care urmăresc combaterea traficului de droguri.
În lumina noilor modificări legislative, venim în ajutorul tău în stabilirea diferenței dintre traficul de droguri și deținerea acestora.
Aceste aspecte prezintă relevanță întrucât vor influența soluția dispusă de instanță.
Legea 45/2023, modifică articolul 2 din Legea 143/2000, astfel: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”
Astfel, pedepsele vor fi acum mai mari decât cele prevăzute de legea modificată, întrucât aceasta din urmă prevedea sancțiunea cu închisoarea de la 2 la 7 ani în cazul primului alineat, respectiv de la 5 la 12 ani în cazul celui de-al doilea.
Totuși articolul 4 al Legii 143/2000 rămâne neschimbat, acesta prevede: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
Așadar, consumatorul este totuși pedepsit pentru deținere, cât timp a fost depistat cu drogurile asupra sa, întrucât nu se poate consuma fără a exista în prealabil o deținere. Comparativ cu alte state, legiuitorul român privește mai aspru situația celor care dețin pentru consum propriu. Deținerea unei cantități oricât de mici va face obiectul unei infracțiuni. Totuși, pedeapsa diferă în cazul în care se probează că deținerea este destinată consumului propriu și nu traficului.
De altfel, legea diferențiază limitele pedepselor în funcție de categoria de droguri despre care este vorba: droguri de risc (cannabis și ketamina sunt incluse în această categorie), respectiv droguri de mare risc (heroina, cocaina, codeina, ecstasy etc.).
Dacă ești surprins fiind în posesia drogurilor, însă aduci în timp util la cunoștința organelor judiciare că le deții pentru consum propriu, vei putea beneficia de limite de pedeapsă reduse considerabil.
Astfel cum am menționat mai sus, în cazul deținerii pentru consum propriu pedeapsa prevăzută este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda (în cazul drogurilor de risc), respectiv închisoarea de la 6 luni la 3 ani (în cazul drogurilor de mare risc). Dacă nu ai reuși să probezi că deținerea urmărește consumul și s-ar concluziona că este vorba despre trafic, atunci pedeapsa va fi una mult mai aspră: închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi (dacă vorbim despre droguri de risc), respectiv închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi (în cazul drogurilor de mare risc).
Declarațiile tale, natura drogului, categoria din care face parte, comportamentul tău pe parcursul procesului, cantitatea deținută – toate acestea pot face o mare diferență în stabilirea pedepsei ce îți va fi aplicată.
Totodată, dacă nu dovedești că deții pentru a consuma, se poate considera că deții pentru trafic, ceea ce ar avea consecințe mai grave.
De exemplu, dacă ai în posesie 30 de grame, sunt șanse mari ca organele judiciare să te încadreze la trafic. Însă dacă ești în posesia a 3 grame, se poate dovedi că nu este vorba de trafic, ci despre deținere pentru consum propriu, iar atunci vei beneficia de limitele articolului 4. Totodată, poate fi vorba de trafic și în situația în care ești în suprins în posesia unui cântar.
Joacă un rol deosebit de important în acest sens cooperarea cu organele judiciare precum și apărarea ta. Dacă acestea sunt temeinic realizate, se poate evita executarea pedepsei cu închisoarea sau se poate stabili o pedeapsă minimă, în funcție de criteriile generale de individualizare a pedepsei. (natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările şi modul de comitere a acesteia, cantitatea relativ redusă de droguri de risc deţinute, nivelul de educaţie, vârsta, situaţia ta familială şi socială).
Aceste circumstanțe pot fi fructificate prin intermediul unui avocat care va face tot posibilul pentru a se administra un probatoriu cât mai util, astfel încât soluția care ți se aplică să fie una cât mai blândă, acesta cunoscând în detaliu care sunt aspectele care trebuie valorificate pentru a atinge acest scop.
Îți recomandăm ca în situația în care ai fost surprins deținând o cantitate de droguri să apelezi la avocați specializați în domeniul dreptului penal, întrucât aceștia vor depune toate diligențele necesare pentru a îți obține o soluție dintre cele mai favorabile.
În încheiere cu privire la articolul trafic sau deținere – limita încadrării juridice, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Prima abatere trafic de droguri – ce se întâmplă și ce beneficii ai”, am arătat, pas cu pas, ce se întâmplă în cazul în care ai fost depistat deținând, traficând ori dacă se afli în alte situații incidente reglementate de legislația în materie, precum și ce beneficii poți avea în funcție de strategia de apărare a avocatului, respectiv de conduita ta procesuală. Mai mult decât atât, în articolul „Avocat trafic de droguri. Rol esențial în cazul administrării probelor pentru a preîntâmpina eventuale proceduri neloiale” am arătat ce înseamnă principiul loialității probelor și cum asistența unui avocat ales te poate feri de anumite proceduri care nu sunt loiale administrării probelor în dosarul penal deschis pentru trafic de droguri.