Noi suntem AvoDroguri – #1 în București în categoria avocat droguri la volan
AvoDroguri.ro este un concept nou, rezultatul unei viziuni tinere, inovatoare, a unei echipe de avocați a cărei activitate are ca fundament profesionalismul, integritatea și seriozitatea.
Fondat în 2019 sub egida avocatum.ro, departamentul cu avocați specializați în legislația drogurilor, care a debutat oferind sprijin de specialitate doar șoferilor depistați cu droguri la volan, iar mai apoi și persoanelor acuzate de deținere, cumpărare, oferire și vânzare de droguri, se află pe primul loc în clasament în categoria avocat droguri la volan și una dintre cele mai apreciate echipe din categoria de avocat droguri București.
Misiunea Noastră:
Prin conceperea celei mai bune strategii de apărare în cauzele clienților noștri, prin asigurarea unei apărări efective și dezvoltarea la nivelul principalelor orașe ale țării, avem ca obiectiv să ne consolidăm poziția ca societatea numărul 1 de avocatură din România specializată în infracțiuni cu privire la legislația drogurilor.
Printre cauzele pe care le avem pe rolul organelor de urmărire penală, în limbaj colocvial, se află:
Ce Spun Clienții Noștri
Specializarea Noastră Face Diferența
Ceea ce ne diferențiază față de alte societăți de avocatură este departamentul nostru de avocați specializați în legislația drogurilor, cunoscut fiind că ne ocupăm de asigurarea apărării doar în cauzele privind infracțiuni ce au legătură cu drogurile, și anume conducere sub influența drogurilor (droguri la volan), respectiv deținere de droguri, cumpărare, oferire, vânzarea sau distribuirea de droguri.
Conducerea unui vehicul sub influența drogurilor, privită din perspectiva organelor judiciare și în lumina presiunii mass-media, este o acuzație serioasă, cu consecințe grave, care poate implica anularea permisului de conducere, interdicția de a conduce de până la 10 ani și chiar pedeapsa cu închisoarea în regim de executare. Într-o astfel de situație, un avocat specializat în droguri la volan poate face diferența între un viitor afectat de aceste consecințe și unul în care poți să-ți protejezi drepturile și libertatea.
Un avocat specializat în conducerea unui vehicul sub influența drogurilor sau, cum mai este denumit în practică, avocat specializat în droguri la volan, îți oferă consultanță juridică în tot ceea ce derivă din fapta de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, respectiv asistență și reprezentare în faza de urmărire penală, camera preliminară și faza de judecată pentru acuzații de conducere sub influența drogurilor sub orice modalitate a infracțiunii. Cu un avocat specializat în droguri la volan maximizezi șansele de a obține o pedeapsă orientată spre minimul special – în sensul în care, dacă pedeapsa este de la 1 la 5 ani închisoare, pedeapsa să fie orientată spre limita minimă de 1 an –, iar aceasta să fie cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și cea mai scurtă perioadă de interdicție de a conduce.
Un avocat specializat în conducerea sub influența substanțelor psihoactive (droguri) are capacitatea de a adapta apărarea în funcție de persoana ce a săvârșit fapta, de împrejurările în care fapta a avut loc, de a identifica orice eroare sau neregularitate în modul în care a fost efectuat testul de droguri cu Dräger DrugTest 5000 sau la INML, de a formula cereri de administrare a probatoriului și memorii, astfel încât să creeze premisele pentru obținerea celei mai bune soluții în cauză.
Elementele care contează cel mai mult la un avocat sunt operativitatea, posibilitatea de a oferi consiliere specializată, respectiv capacitatea de apărare strategică, iar dacă te confrunți cu acuzații legate de conducere sub influență, un avocat specializat în cauze cu specific droguri la volan îți oferă toate aceste atuuri, apărându-ți interesele cu profesionalism.
Află din articolul intitulat „Ai fost prins cu droguri la volan după iunie 2024? Află ce se întâmplă!” care sunt implicațiile juridice și posibilele soluții în situația în care ai fost depistat la volanul mașinii sub influența drogurilor după modificarea legii din iunie 2024.
În ce cazuri te poate ajuta un avocat specializat în droguri la volan?
Este deja cunoscut că în situația în care ești depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive (a drogurilor), pe numele tău se deschide dosar penal și ești cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Care sunt beneficiile pe care le oferă un avocat specializat în conducere sub influența drogurilor?
Un avocat specializat în conducere sub influența drogurilor sau, după cum mai este cunoscut în mediul online, avocat droguri la volan, cunoaște în detaliu legislația și procedurile specifice acestor situații, fiind capabil să identifice orice eroare sau neregularitate în modul în care a fost efectuat testul de droguri sau procedurile penale. Aceste greșeli pot constitui baza unor strategii solide de apărare, care pot duce la reducerea sau chiar anularea acuzațiilor împotriva ta.
Ce riști dacă nu apelezi la un avocat specializat în legislația drogurilor?
Urmărirea penală este o fază complexă, care are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Când lipsa unui avocat specializat în droguri la volan poate conduce spre o sentință nefavorabilă?
Mijloacele de probă într-un proces cu incidență în legislația drogurilor trebuie administrate și valorificate atent de către avocat. Nu de puține ori se întâmplă ca persoane care pot beneficia de soluții favorabile în cazuri cu specific droguri la volan primesc pedepse cu închisoare și interdicții de peste 5 ani de a conduce, iar asta după mulți ani de așteptat soluția, pentru că nu au acționat corespunzător la momentul potrivit.