d
Follow us
Avocat Droguri Bucuresti | Avocat Drept Penal Detinere de Droguri

Avocat Droguri la Volan | Avocat Droguri Bucuresti si Cabinet de avocat specializat in conducerea unui vehicul sub influenta substantelor psihoactive

Ce este Cristal 3-CMC?

 

Ce este Cristal 3-CMC? 

Substanța metcatinonă (cunoscută sub denumirea de Cristal 3-MC) este un drog sintetic folosit ca alternativă la metamfetamină. Sindicatul Europol a arătat că „Substanța a fost identificată pe piața drogurilor inclusiv sub formă de pulbere, lichide, material vegetal sau hârtie sugativă. 3-CMC este disponibilă în Uniunea Europeană încă din anul 2014 și a fost detectată în 23 de state membre. În cursul anilor 2020 și 2021, au fost confiscate aproximativ 2.500 kg de 3-CMC, ceea ce reprezintă peste 90% din cantitatea totală de pulbere de 3-CMC confiscată de la începutul monitorizării substanței în Europa”. Astfel de statistici conturează o prezență semnificativă a unui asemenea drog pe piață, fapt pentru care am ales să-ți prezentăm, în cadrul acestui articol, pe lângă natura drogului Cristal 3-CMC (de risc sau de mare risc), și unde se încadrează în sfera legii penale traficarea unui astfel de drog, respectiv ce pedeapsă riști să primești atunci când ești prins cu o astfel de substanță. 

Unde se încadrează în legea penală drogul Cristal 3-MC?

Legea penală care sancționează conduitele ce au legătură cu drogurile de risc și de mare risc este Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Pentru o analiză detaliată a traficului de droguri în România, inclusiv din perspectiva modalităților de comitere, dar și a pedepselor aplicabile, poți accesa următorul link

Conform unui specialist, „în ultimii doi ani, în România, a crescut mult consumul substanțelor derivate ale catinonei, așa cum am văzut și în cazul recent, fiind vorba de metcatinona. Metcatinona (efedronă), mefedrona (4-metilmetcatinonă; 4-MMC), și 4-clorometcatinona (4-CMC; clefedrona), toate sunt interzise în România. Se cunosc decesele cauzate de aceste substanțe și mai ales gradul ridicat de dependență. Sunt droguri de mare risc. Ele sunt consumate pentru efectele psiho-stimulante, atât în contexte sociale, în public, dar și în locuințe private unde tinerii de adună și consumă împreună. În perioada pandemiei a crescut foarte mult consumul și implicit traficul de substanțe psihoactive”. 

Spuneam mai sus că Legea 143/2000 sancționează, printre altele, conduitele ce au legătură cu drogurile de mare risc (de pildă, traficare, consumarea, cultivarea, transformarea acestora etc.). Pentru a vedea dacă, de pildă, traficarea drogului Cristal 3-CMC constituie infracțiune, trebuie să ne raportăm la legea penală. Așadar, ne vom raporta la Legea 143/2000 care, în cuprinsul art. 1 lit. c), menționează că drogurile de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr. I și II din lege. Pentru a stabili dacă metcatinona (Cristal 3-CMC) este drog de mare risc, și, deci, cade sub incidența legii penale, trebuie să verificăm în tabelele indicate de lege și să vedem dacă drogul e inclus în această categorie. Metcatinona este inclusă în tabelul nr. 1 din lege, deci, reprezintă un drog de mare risc, pedepsibil penal. 

Ce pedeapsă risc dacă am traficat și continui să trafichez un astfel de drog precum 3-CMC?

Conform art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, fără drept, se pedepsește închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi (conform noilor modificări legislative, limitele de pedeapsă s-au majorat). Bineînțeles, Legea 143/2000 prevede și o serie de alte conduite sancționabile penal, privind traficul de droguri, inclusiv consumul propriu. 

Astfel, dacă, de pildă, vinzi cuiva o cantitate de Cristal 3-CMC, riști o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 5 și 15 ani. Pe de cealaltă parte, dacă ești doar consumator de Cristal 3-CMC, și nu traficant vânzător sau distribuitor, riști o pedeapsă cuprinsă între 6 luni și 3 ani închisoare (conform art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000). 

Concluzie

Drogurile au incidență și în contextul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, iar pentru a afla mai multe despre conducerea sub influența drogurilor la volan, te invităm să consulți următorul link. Când traficarea de droguri de mare risc (precum Cristal 3-MC) intră în concurs cu conducerea unui vehicul pe un drum public, întregul probatoriu este unul complex, iar el trebuie dirijat înspre un rezultat (pe cât posibil) fiabil clientului. Vezi de ce angajarea unui avocat ales, în cadrul administrării probatoriului pentru droguri la volan, este esențială, accesând următorul link.

În plus, întrucât multitudinea de situații din practică relevă faptul că o testare cu Drug Testul poate fi eronată, ceea ce, dacă e adevărat, va conduce la închiderea dosarului penal, te invităm să ne contactezi pentru orice problemă legată și de acest subiect, caz în care un avocat specializat în infracțiuni rutiere, din cadrul echipei noastre, îți stă la dispoziție. 

 

Lasă un răspuns

error: Articolul nu poate fi copiat, însă poate fi citit oricând, gratuit, pe platforma avodroguri.ro.