Am fost depistat cu THC la volan, însă eu nu am consumat
Bună ziua! Am fost depistat cu THC la volan, însă eu nu am consumat. În noaptea zilei de 5 spre 6 iulie m-a oprit un echipaj de poliție în zona Universitate din București și m-a testat cu etilotestul și drugtestul. Am ieșit pozitiv la tetrahidrocanabinol (THC) și am fost condus la INML pentru analize.
Vreau să îmi preluați dumneavoastră dosarul și să o rezolv cât mai repede. Am auzit că poate dura și ani de zile la Brigada Rutieră București.
Întrebare adresată de L. Adochiței
Bună ziua, domnule Adochiței! Vă mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre juridice.
Cu privire la stabilirea unei întâlniri cu unul dintre avocații noștri specializați în legislația drogurilor, respectiv conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, vă rugăm apelați numărul de telefon afișat în partea de sus a website-ului ori pe pagina contact. La celălalt capăt al firului, există mereu un coleg disponibil, pregătit să stabilească o întâlnire cu un avocat.
În legătură cu cele precizate, până la întâlnirea ce urmează a avea loc, menționăm următoarele:
Înainte de orice demers și declarație a dumneavoastră, vă rog să mergeți cât se poate de curând la cel mai apropiat laborator privat de analize și să faceți o testare pentru depistarea drogurilor în urină (screening) – amfetamine, barbiturice, benzodiazepine, cocaină, metadonă, opiacee, fenciclidină (PCP), cannabis (THC). Veniți cu rezultatul la birou la momentul stabilirii întâlnirii.
Până atunci, vă invităm să citiți explicațiile noastre privind legislația, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Ce pedeapsă riști dacă ești prins cu canabis (marijuana)?”, am mențonat, în raport cu legislația traficului de droguri actualizată, care sunt consecințele la care trebuie să se aștepte persoana care a fost depistată cu marijuana și cum pot ele să difere în funcție de mai multe aspecte. Mai mult decât atât, în articolul „Conducerea sub influența drogurilor la volan. Ce se întâmplă și ce poți face?” am arătat, pas cu pas, care este procedura și care sunt consecințele dacă ai fost prins la volanul mașinii sub influența drogurilor.